Back

ⓘ Academia Domnească de la București a fost o școală superioară având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnul Constantin Brâncoveanu, ..




                                     

ⓘ Academia Domnească de la București

Academia Domnească de la București a fost o școală superioară având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnul Constantin Brâncoveanu, în clădirile de la Mănăstirea "Sfântul Sava”. Învățământul filosofic se făcea după cursurile lui Teophilos Korydalleus. Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească - grecească din București a devenit un important centru de cultură grecească. În procesul dezvoltării conștiinței și culturii naționale, și o dată cu începutul luptei pentru un învățământ cu limba de predare română, Academia Domnească de la București s-a destrămat. În anul 1818 s-a deschis, în clădirea ei, prima instituție superioară de învățământ în limba română, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr.

                                     

1. Istoria

Academia a fost fondată în 1694 la inițiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu. Instituția a fost reorganizată de mai multe ori, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviță și Alexandru Ipsilanti. Limba de studiu a fost greaca, limba universală a culturii în lumea ortodoxă. În cea mai mare parte, profesorii au fost de origine greacă. Studenții au venit din toate colțurile lumii ortodoxe. În 1818 Gheorghe Lazăr a început să predea în limba română. În 1821, ca o consecință a mișcării Eteria, academia în limba greacă a fost desființată și înlocuită cu o instituție similară în limba română, Academia "Sfântul Sava”.

                                     

2. Organizarea și curriculum

Nu se știu foarte multe despre structura academiei înainte de reformele lui Ipsilanti. De la 1776, cu toate acestea, prin decretul lui Ipsilanti, studiile in cadrul Academiei au fost organizate în 5 cicluri, fiecare dintre ele cu durata de 3 ani. Primul ciclu de trei ani, era dedicat studiului gramaticii limbilor greacă și latină. Urmatorul, a fost dedicat studiului literaturii clasice grecești și latine. În cel de-al treilea ciclu, studenții studiau poetică, retorică, etica lui Aristotel, italiana și franceza. În cel de-al patrulea ciclu s-a predat aritmetică și geometrie, precum și istorie. În sfârșit, ultimul ciclu a fost dedicat studiului filozofiei și astronomiei.

                                     

3. Academicieni notabili

  • Benjamin Lesvios 1818
  • Neophyitos Doukas 1815-1818
  • Stephanos Commitas 1816-1818
  • Konstantinos Vardalachos 1803-1815; 1820-1821
  • Lambros Photiades 1792-1805
  • Gregorios Constantas 1782 - 1787
                                     

4. Elevi notabili

  • Eufrosin Poteca
  • Constantin Dapontes
  • Nicolae Văcărescu
  • Iordache Golescu
  • Dinicu Golescu
  • Barbu Știrbei
  • Petrache Poenaru
  • Grigorie Brâncoveanu
  • Ienăchiță Văcărescu
  • Alecu Văcărescu
  • Ion Heliade Rădulescu
  • Daniel Philippidis
                                     

5. Legături externe

  • Ansamblul mănăstiresc de la "Sfântul Sava" va rămâne doar istorie, 7 aprilie 2011, Adriana Mihalcea, Ziarul Lumina
  • Academia "Sfântul Sava”, înalta Școală Domnească, 20 aprilie 2011, Luminita Ciobanu, Jurnalul Național
  • Manastirea Sfantul Sava si Academia Domneasca - Bucuresti, 11 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român 1962-1966, aflat acum în domeniul public.

                                     
  • Academia Domnească din Iași a fost o instituție de învățământ superior, activă în secolele al XVIII - lea și al XIX - lea. Fondată la Iași capitala Principatului
  • de cercetare avansată și educație. Substratul istoric al Universității din București datează din 1694, când a fost fondată Academia Domnească de la București
  • Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea
  • în 1694, la îndemnul stolnicului Constantin Cantacuzino, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu sub numele de Academia Domnească de la Sfântul Sava
  • Biserica Domnească Biserica Domnească Monumentele istorice din Romania Amprente ale spiritualității noastre - Biserica Domnească Curtea de Argeș, 20
  • Academia Mihăileană este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova 1835 - 1847 A fost inaugurată la Iași sub domnia lui Mihail Sturdza
  • instituției domniei titulatura domnească extinsă cuprinzând adesea formula prin mila lui Dumnezeu Titulatura domnului cuprindea și titlul de mare voievod
  • instituții de învățământ modern au fost Academia Domnească înființată în 1694 și reformată în 1864 pentru a forma actuala Universitate din București și Colegiul
  • universităților de cercetare avansată și educație. În 1694, Constantin Brâncoveanu, conducătorul Țării Românești, a înființat Academia Domnească Sf. Sava în
  • Academia Regală Prusacă de Științe Königlich - Preußische Akademie der Wissenschaften numită pe timpul Republicii Democrate Germane Academia de Științe
  • Curtea Domnească din Târgoviște reprezintă un complex de clădiri și fortificații medievale ce au avut rol de reședință a unor voievozi ai Țării Românești
  • pe plan internațional. Din 1990, Academia de Teatru și Film se află într - un continuu proces de reformă care a condus la apariția unor secții și specializări