Back

ⓘ Doctrine politice ..




                                               

Doctrina Eisenhower

Doctrina Eisenhower a fost o politică enunțată de Dwight D. Eisenhower la 5 ianuarie 1957, în cadrul unui "Mesaj special adresat Congresului privind situația din Orientul Mijlociu”. În conformitate cu doctrina lui Eisenhower, o țară din Orientul Mijlociu ar putea solicita asistență economică americană sau ajutor din partea forțelor militare americane dacă ar fi fost amenințată de agresiune armată. Eisenhower a subliniat amenințarea sovietică în doctrina sa autorizând angajamentul forțelor americane "de a asigura și proteja integritatea teritorială și independența politică a acestor națiuni ...

                                               

Doctrina Monroe

Doctrina Monroe este o doctrină a Statelor Unite care proclama pe 2 decembrie 1823 că puterile europene nu vor mai coloniza și nu se vor mai amesteca în afacerile interne ale Americilor. Statele Unite ale Americii urmau să se proclame neutre în războaiele dintre puterile europene și coloniile lor. Daca aceste războaie ar fi apărut totuși, SUA ar fi urmat să considere astfel de conflagrații ca pe niște acțiuni ostile la adresa lor. Președintele SUA James Monroe a fost primul care a prezentat public această doctrină în timpul celui de-al șaptelea discurs anual asupra stării Uniunii ținut în ...

                                               

Revizionismul interbelic european

Revizionismul interbelic din Europa este acea parte a politicii unor state care din diferite motive au căutat activ să revizuiască deciziile semnate prin tratatele de pace de la Paris, de după Primul Război Mondial, chiar și pe calea forței. Printre aceste state s-au numărat: Germania Nazistă, Uniunea Sovietică, Ungaria, Italia Fascistă și Bulgaria. Dată fiind situația sa geopolitică, fiind vecină cu trei dintre aceste țări, România a trebuit să promoveze o politică interbelică moderată, dar oricum, dificilă în fața pretențiilor teritoriale revizioniste ale unor state vecine.

                                     

ⓘ Doctrine politice

  • Doctrinele politice s - au constituit, relativ recent, ca disciplină distinctă în domeniul științelor politice De altfel, însuși statutul științelor politice
  • Doctrina Truman Doctrina Stimson Doctrina Brejnev Doctrina Stimson Doctrina Dulles Doctrina MacNamara Doctrina Sokolovski Doctrina Hallstein Doctrina
  • unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltării politicii externe ale SUA. Monroe Doctrine and related resources at the Library of Congress Selected
  • Doctrina Sinatra a fost numele dat în timpul lui Mihail Gorbaciov doctrinei politice sovietice. Numele dat face o aluzie glumeață la cântecul My Way
  • Primul Război Mondial. Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană față de URSS, marcând începutul unei politici de stăvilire de îndiguire
  • ani ai Războiului rece. În timp ce doctrina a durat mai puțin de un deceniu, a fost punctul central al politicii externe a SUA de la începutul anilor
  • cu o formă de socialism moderată și nerevoluționară, diferită de alte doctrine de stânga, precum comunismul. Social - democrația modernă pune accent pe
  • Liberalismul politic reprezintă una dintre cele mai vechi doctrine politice având o importanță fundamentală în istoria secolului al XX - lea. În plan politic gândirea
  • acestei doctrine au fost invocate de Subsecretarul de Stat SUA Sumner Welles în declarația sa din 23 iulie 1940 cu privire la nerecunoașterea politicii de