Back

ⓘ Articole de divizat ..




                                               

Aita Seacă, Covasna

Pe 4 septembrie 1944, mai multi localnici maghiari din Aita Seaca au capturat un numar rămas necunoscut de militari romani, pe care îi tortureaza și-i ucid. În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii si cercetatorii vehiculeaza cifre cuprinse între 13 si 100. La 26 septembrie 1944, pe fondul unei slabe prezențe a administrației române în zonă, în Aita Seacă a venit Gavrilă Olteanu, comandantul Batalionului de voluntari Brașov, din cadrul Regimentului de voluntari "Iuliu Maniu”. Gavrilă Olteanu a efectuat o anchetă sumară asupra celor petrecute la 4 septembrie și a di ...

                                               

Calea ferată Suceava–Gura Humorului

În timpul Imperiului Austro-Ungar, din localitatea Dărmănești de pe Calea ferată Cernăuți–Suceava a fost pusă în funcțiune în anul 1888 un traseu de cale ferată către Câmpulung Moldovenesc. După primul război mondial, Bucovina a devenit parte componentă a României; calea ferată a fost preluată de către compania românească CFR. În 1940, linia de cale ferată de la Dărmănești la Câmpulung Moldovenesc a devenit punctul de plecare al unei căi ferate importante care traversa Carpații Orientali înspre Transilvania. În orice caz, traseul prin Dărmănești - datorită schimbării apartenenței teritoria ...

                                               

Declinul califatului ommeyad și apariția califatului abbasid

"Imperiul abbasid a reprezentat "epoca de aur” a Islamului, acoperind câteva secole.” Deși această a treia etapă a Islamului – apariția califatului abbasid – începută în anul 750, a reprezentat o epocă de înflorire a imperiului islamic pe toate planurile, nu putem totuși ignora perioada premergătoare, perioada omeyyadă, începută odată cu proclamarea lui Mu’awiya ca suveran al teritoriilor arabe și mutarea capitalei califale la Damasc. Declinul califatului ommeyad Declinul acestei dinastii, în timpul căreia s-a continuat cucerirea teritoriilor din Mediterana, începută încă din timpul califi ...

                                               

Flandra

Flandra este o regiune din nordul-vestul Europei, una dintre componentele statului federal Belgia. Actualmente termenul generic Flandra se referă la două entități federale belgiene: Regiunea Flandra și Comunitatea Flamandă, ambele conduse de un singur guvern și parlament instituții aflate la Bruxelles

                                               

Peter Anderson Graham

Peter Anderson Graham, Ford ⁠, Anglia, Regatul Unit – d. 1925, Hemel Hempstead, Anglia, Regatul Unit) a fost un scriitor și redactor britanic. A fost activ înainte de 1890, în special pe teme rurale, primele sale lucrări au fost The Rural Exodus: The Problem of the Village and the Town și The Victorian Era. Scrierile sale de ficțiune au fost rare, inclusiv The Red Scaur: A Novel of Manners, un roman care nu este fantastic, în timp ce ultima sa lucrare majoră, The Collapse of Homo Sapiens, este un roman științifico-fantastic postapocaliptic care are loc pe un pământ în ruine care reflectă i ...

                                               

Ismael în Biblie și în Coran

Potrivit tradiției biblice, Ismael este fiul lui Avraam și al lui Hagar, roaba sa și a soției sale. Geloasă pe Hagar și invidioasă pe Ismael, Sarai, soția lui Avram, îi alungă în deșert. Ismael a trăit în pustiul Faran, ocupându-se cu vânătoarea. Ajuns la maturitate, se căsătorește cu o egipteancă, aceasta fiind adusă de mama sa.

                                               

Lista episoadelor din anime-uri

Lista episoadelor din anime-uri cuprinde episoadele a multor anime-uri într-o listă necronologică și nealfabetică. Episoade: 1. Cavaler 2. Pisică 3. Bucătărie 4. Efect secundar 5. Cuțit 6. Karma 7. Cheie 8. Înflăcărare 9. Semn rău 10. Caleidoscop 11. Ucigaș 12. Adolf K. Weismann 13. Rege Filme: 1. Project K Filmul: Dispariția Regilor

                                               

Managementul proiectelor

Managementul proiectelor constă în aplicarea cunoștințelor, capacităților, instrumentelor și tehnicilor specifice pentru activitățile unui proiect, care au obiective, scopuri și cerințe definite, referitoare la timp, costuri, calitate și parametri de performanță, activități considerate ca importante și adecvate pentru finanțare. Timpul, costul,calitatea și performanțele sunt constrângeri pentru proiect.

                                               

Marele Deșert din Iran și Afganistan

Marele Deșert din Iran și Afganistan este situat pe podișul Iranian și în Afganistan. El este amplasat pe tropicul racului în estul Iranului, fiind sub influența alizeelor, clima aridă fiind accentuată de munții care formează un paravan de oprire a ploilor.

                                               

Mezorect

Mezorectul este țesutul adipos care înconjoară rectul, circumscris de fascia proprie și care corespunde câmpului inițial de diseminare a cancerului rectal. Extirparea în totalitate a mezorectului împreunǎ cu rectul tumoral este condiția esențialǎ a tratamentului curativ al cancerului de rect. Intervenția chirurgicală radicală pentru cancer implică îndepărtarea organului purtător al tumorii și al teritoriului său limfatic de drenaj. În cazul cancerului de rect aceasta înseamnă extirparea în bloc a rectului și a mezorectului în totalitate 1. Îndeplinirea acestui deziderat necesită recunoaște ...

                                               

Nucșoară

Nucșoara este o sămânță mare ca o nucă rotundă, utilizată drept condiment. Arborele de nucșoară, este veșnic verde și este originar din sud-estul Asiei și din Australasia. A fost una dintre cele mai scumpe mirodenii, fiind adusă în Evul mediu în Europa de către negustorii arabi, apoi olandezi și britanici.

                                               

Obicei

Obiceiul este o regulă de conduită ce se formează spontan ca urmare a aplicării ei repetate într-o perioadă de timp relativ îndelungată, într-o colectivitate umană. Obiceiul poate lua forma unor datini, tradiții ori practici cu caracter moral sau religios. În decursul timpului obiceiul a reprezentat modalitatea principală de ordonare a relațiilor sociale și de influențare a acțiunii umane de la începuturile organizării sociale comuna primitivă și până în timpurile moderne când au apărut și alte izvoare de drept. Obiceiul Juridic este considerat ca fiind cel mai vechi izvor de drept. Obicei ...

                                               

Pluralism

Pluralismul politic se bazează pe necesitatea de a reprezenta, în interesul democrației, un evantai larg de opinii și opțiuni politice diferite în mijloacele de comunicare în masă. Democrația ar fi într-adevăr în pericol dacă o anumită voce ar urma de una singură să pună stăpânire pe ansamblul mijloacelor de comunicare în masă și să aibă puterea de a propaga un punct de vedere unic.

                                               

Relația dintre limbaj și memorie

Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare și reactualizare a informațiilor, definind dimensiunea temporală a organizării noastre psihice prin integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent și viitor. Limbajul reprezintă un sistem abstract, complex de comunicare verbală între oameni.

                                               

Sărcia, Banatul Central

Sărcia este o localitate în Districtul Banatul Central, Voivodina, Serbia. Satul Sutjeska se află în Banatul Sârbesc, în comuna Sečanj la vreo 18 km de frontiera cu România, pe drumul regional Zrenjanin-Vrsac, la 24 km. de Zrenjanin. Sărcia nu are o dată cunoscută pentru întemeiere, dar s-au găsit urme din epoca romană. Prima atestare documentară - din anul1333 cu numele Zoruca. În 1338 purta numele de Szarchatelek, adică cătunul Sărcia. Primul loc era lîngă satul Șurian, la locul numit Șâbova, la cca 25 km. în amonte de locul actual, pe malul stâng al Timișului. Aci se amintesc și două co ...

                                               

Sistemul European al Băncilor Centrale

Sistemul European al Băncilor Centrale a fost creat în conformitate cu Tratatul de la Maastricht și Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene. Este format din Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre ale UE. Eurosistemul cuprinde BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat euro, în prezent, în număr de 19.

                                               

Ștanțare

Se numește ștanțare operația mecanică de fasonare la cald sau la rece, fără așchiere, a unor obiecte de aceeași formă, din material cu una sau două dimensiuni mici față de celelalte efectuată prin tăiere cu ajutorul unor ștanțe, sau prin deformare plastică. Operațiile de ștanțare, executate cu ajutorul ștanțelor, se mai numesc procedee de tăiere, care constituie operații la care o parte din materialul de prelucrat se separă parțial sau total, de cealaltă parte, după un contur închis sau deschis. În concepția actuală, la ștanțe se execută numai operații de tăiere, pe când la matrițe se exec ...

                                               

Teoria așteptării

În cercetarea operațională, teoria așteptării studiază caracteristicile fundamentale ale sistemelor susceptibile de a genera fenomene de așteptare din cauza solicitării unui anumit tip de serviciu de către un număr de "unități” cu sosiri aleatoare. Fără a fi o teorie matematică propriu-zisă deoarece nu există o axiomatizare specifică și nici teoreme proprii, teoria așteptării studiază o colecție de modele reprezentative cu un grad cât mai mare de generalizare. Criteriile de clasificare a acestor modele sunt: a) legea probabilistică a venirilor repartiția numărului de sosiri în unitatea de ...

                                               

Filipp Levenson

Filipp Levenson a fost un evreu basarabean, militar și comisar sovietic, participant la Primul Război Mondial și Războiul Civil Rus.

                                               

Gyeongsang de Sud

Gyeongsangnam-do este o provincie în estul Coreei de Sud. Provincia s-a format în 1896, fiind, de fapt, partea de sud a fostei provincii Gyeongsang. A fost provincie a Coreei până la divizarea din 1945, apoi a devenit parte din Coreea de Sud. Capitala provinciei și cel mai mare oraș este Changwon, care este administrativ separat, având rangul de oraș metropolitan.

                                               

Jeolla de Sud

Jeollanam-do este o provincie în estul Coreei de Sud. Provincia s-a format în 1896, fiind, de fapt, partea de sud a fostei provincii Jeolla. A fost provincie a Coreei până la divizarea din 1945, apoi a devenit parte din Coreea de Sud. Capitala provinciei și cel mai mare oraș este Muan, care este administrativ separat, având rangul de oraș metropolitan.

                                               

Jeolla de Nord

Jeollabuk-do este o provincie în estul Coreei de Sud. Provincia s-a format în 1896, fiind, de fapt, partea de nord a fostei provincii Jeolla. A fost provincie a Coreei până la divizarea din 1945, apoi a devenit parte din Coreea de Sud. Capitala provinciei și cel mai mare oraș este Jeonju, care este administrativ separat, având rangul de oraș metropolitan.

                                               

Chungcheong de Sud

Chungcheongnam-do este o provincie în estul Coreei de Sud. Provincia s-a format în 1896, fiind, de fapt, partea de sud a fostei provincii Chungcheong. A fost provincie a Coreei până la divizarea din 1945, apoi a devenit parte din Coreea de Sud. Capitala provinciei și cel mai mare oraș este Hongseong, care este administrativ separat, având rangul de oraș metropolitan.

                                               

Minerul Moldova Nouă

Clubul Sportiv Moldova Nouă este un club de fotbal din orașul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, România, care evoluează in Liga a IV-a Caraș-Severin, al patrulea eșalon al sistemului de ligi ale fotbalului românesc.

                                               

Veaceslav Posmac

Veaceslav Posmac este un fotbalist moldovean care în prezent joacă pe postul de fundaș la clubul Sheriff Tiraspol în Divizia Națională și la echipa națională de fotbal a Moldovei. A debutat la națională pe 14 iunie 2013, într-un meci amical contra Kârgâzstanului. Din 2009 până în 2012 a evoluat la FC Sfântul Gheorghe Suruceni, jucând 95 de meciuri și marcând 5 goluri. În iunie 2012 s-a transferat la FC Dacia Chișinău, pentru care a jucat 130 de meciuri și a marcat 9 goluri. Începând cu vara anului 2017 evoluează la Sheriff Tiraspol.

                                               

Premier League 2021-2022

Sezonul Premier League 2021–2022 va fi cel de-al 30-lea sezon al Premier League, eșalonul principal de fotbal profesionist din Anglia. Manchester City este campioana en-titre după ce a câștigat al șaptelea titlu de campioană în sezonul precedent. Sezonul este programat să înceapă la 15 august 2021 și să se încheie la 22 mai 2022.

                                               

Alexandr Romanov

Alexandr Romanov este un luptător MMA moldovean, care concurează în prezent în divizia grea a Ultimate Fighting Championship.

                                               

Iuri Dolgușin

Iuri Alexandrovici Dolgușin, Kavkazskoe namestnicestvo ⁠, Imperiul Rus – d. 28 martie 1989, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un scriitor de literatură științifico-fantastică, jurnalist și inginer sovietic. Este cel mai cunoscut pentru romanul său Generatorul de minuni.

                                     

ⓘ Articole de divizat

  • Acest articol se referă la al doilea eșalon al fotbalului din Republica Moldova. Pentru prima ligă din fotbalul românesc numită în trecut Divizia A, vedeți
  • Divizia A se poate referi la următoarele competiții sportive: Baschet Divizia A baschet masculin - prima ligă a baschetului masculin din România. Divizia
  • Divizia Tudor Vladimirescu a fost una din cele două divizii cealaltă fiind Divizia Horia, Cloșca și Crișan de voluntari români constituită în U.R
  • Acest articol se referă la al treilea eșalon al fotbalului din Republica Moldova. Pentru a doua ligă din fotbalul românesc numită în trecut Divizia B, vedeți
  • Divizia A 1988 - 1989 a fost cel de - al șaptezeci și unulea sezon al Diviziei A, prima divizie a fotbalului masculin din România. Dorin Mateuț - Dinamo București
  • Doilea Război Mondial, vedeți Divizia Secuiască de Frontieră. Divizia Secuiască maghiară Székely Hadosztály sau Divizia de Secui a fost o mare unitate
  • Divizia B 2004 - 05 a fost a 65 - a ediție a Diviziei B, al doilea eșalon fotbalistic al României. Echipele de pe locul 1 au promovat în Divizia A la finalul
  • Divizia Națională 2017 este cel de - al 27 - lea sezon din istoria Diviziei Naționale, prima ligă de fotbal din Republica Moldova. Competiția a început pe
  • Divizia de Dunăre, în perioada 1916 - 1918, a reprezentat una dintre cele două mari unități ale Marinei Militare Române din timpul Primului Război Mondial
  • Divizia Națională 2016 2017 este cel de - al 26 - lea sezon din istoria Diviziei Naționale, prima ligă de fotbal din Republica Moldova. Competiția a început
  • Divizia Horea, Cloșca și Crișan a fost cea de a doua divizie de voluntari români constituită în U.R.S.S., cu scop exclusiv propagandistic, din prizonieri