Back

ⓘ Educație non-formală. Educația non-formală se referă la toate acele activități care sunt desfășurate în afara mediului școlar și care tind a dezvolta abilitățil ..




Educație non-formală
                                     

ⓘ Educație non-formală

Educația non-formală se referă la toate acele activități care sunt desfășurate în afara mediului școlar și care tind a dezvolta abilitățile, facultățile intelectuale și facultățile morale ale indivizilor. Se înțelege astfel, ca educație non-formală, acel ansamblu de procese, ansamblu de medii și ansamblu de instituții specifice și diferențiat concepute care nu sunt direct orientate înspre obținerea de grade proprii sistemului statal de învățământ".

Educația non-formală este un tip de educație care cuprinde toate procesele și practicile care implică un grup social eterogen, dar a cărei structură instituțională nu certifică precum ciclurile școlare, cu alte cuvinte, care are o intenționalitate educativă și o planificare a procesului de predare-învățare, numai că acest proces rămâne extra-școlar.

                                     

1. Antecendente istorice ale educației non-formale

Termenul de educație non-formală s-a născut din nevoia de a se satisface cererea pe care societatea a pretins-o educației, prin anii șaizeci 1960, o analiză educațională detectând ceea ce la acel moment a fost numit drept: "criză mondială în educație", o criză ce într-un mod special își regăsea prezența în sistemele formale de învățământ adică în clasicele "școli". Sistemele educaționale formale erau menținute în aceleași medii, instituții și principii convenționale cu perimatele sisteme care funcționaseră până atunci și care cu greu reușiseră să facă față cererilor solicitărilor Societății al Societății în întregul ei. Școala începea să fie grav pusă sub semnul întrebării, pe-atunci când pe la sfârșitul anilor șaizeci și pe parcursul anilor șaptezeci, criticile s-au abătut în mod global asupra acestei instituții, a cam început să pună școala în adevărata ei lumină. Toate aceste critici făceau ca încrederea în această instituție care devenise un fel de panaceu, să fie din ce în ce mai mică.

În prezent și ca urmare a tuturor acestor critici, constatăm că școala continuă să ocupe un loc important în cadrul Societății, în primul rând pentru că școala este doar unul dintre mai multiplele mijloace prin intermediul căruia se promovează un proces de predare-învățare circumstanțial la momentul dat, și în al doilea rând, deoarece cadrul instituțional și metodologia școlară nu sunt întotdeauna atât de ideale încât sa acopere toate nevoile și toate cerințele educaționale, care, fără încetare, continuă sa apară. Prin urmare, a apărut necesitatea de a se crea noi mijloace și noi ambiente educaționale, funcțional complementate cu școala, și care au fost denumite "non-formale" asta întâmplându-se pe la sfârșitul anilor șaptezeci și astfel a apărut ca adaptat limbajului pedagogic, termenul de "educație non-formală".

Conceptul "educația non-formală" a început să capete popularitate prin 1967, odată cu Conferința Internațională privind Criza Mondială în Educație ce a avut loc în Virginia, Statele Unite ale Americii, acolo unde elaborarea unui document bază pentru lucrările acestui congres a fiind încredințat Institutului Internațional pentru Planificarea Educației UNESCO, conduse la acea dată de către P. H. Coombs, în care elaborare accentul a fost pus pe necesitatea de a se dezvolta mijloace educationale diferite de cele, pana atunci, convenționale, iar acestora spre diferențiere li s-au atribuit denumirile de "educație informală" si de "educație formală". Pentru anul 1968, Coombs și colaboratorii săi au propus distingerea între educația formală, educația non-formală și educația informală. În anul 1974 deja erau definite aceste concepte, după cum urmează: Educație formală sau educație curriculară este acea educație instituționalizată, cronologic clasificată și ierarhic structurată, cu angrenare a individului în această formă educatională de la primii ani de școală primară, cu orizont deschis până în ultimii ani de universitate. Educația non-formală educație ne-curriculară dar certificată este acea activitate educațională organizată și sistematică, care este dată în afara cadrului oficial al instituției școlare, pentru a facilita învățarea atât a copiilor cât și a adulților. Educația informală educație și ne-curriculară și ne-certificată este un proces care se produce de-a lungul întregii vieți a oricărei persoane, educație în cadrul căreia se dobândesc și se acumulează cunoștințe, abilități și aptitudini, prin intermediul trăitelor experiențe proprii ale fiecărui individ și al relației sale mediul sau ambiental.

De asemenea, de la începutul anilor șaptezeci s-au format grupuri instituționalizate pentru studiul educației non-formale, astfel că, conceptul de educație non-formală a ajuns la a fi adoptat și de către UNESCO. De remarcat faptul că Biroul Internațional al Educației ca revistă internațională de educație, și-a dedicat numere întregi subiectului educație non-formală. Enciclopedia Internațională a Educației, în al treilea ei volum, a inclus opt articole dedicate, în mod special, conceptului educație non-formală. În 1981, a avut loc Seminarul Ibero-American pe tema "Modalități non-formale în sprijinul educației persoanelor adulte", și a fost organizat de către Universitatea Autonomă din Barcelona. În 1983, s-a celebrat la Salamanca, Seminarul Inter-Universitar de Teoria Educației, seminar în care s-au abordat conceptele educație formală, educație non-formală și educație informală, ca prioritate pentru viitor. În anul 1991, în Llanes Asturia, Spania, a avut loc al X-lea Seminar Inter-Universitar de Teoria Educației, care a fost dedicat educației non-formale.

                                     

2.1. Istoria Philip H. Coombs

Philip Hall Coombs, în cartea sa lumea La crisis mundial de la educación Criză mondială a educației 1968, rezultat al Conferinței Internaționale privind Criza Mondială a Educației din 1967, este primul in a categorisi învățământul în funcție de obiectivele lui, de practicile sale pedagogice, și spațiile fizice în care acestea se desfășoară.

Propunerea sa se sprijină pe nevoia de studiu interdisciplinar necesar explicării complexității educative, cu accent pe recunoașterea "celorlalte sisteme de învățământ", care mai târziu s-ar caracteriza ca educație formală care influențează viețile multor oameni, iar atunci când acestea sunt bine direcționate, au un mare potențial de a contribui rapid și în mod substanțial la dezvoltarea individuală și națională", altfel spus, acest tip de educație este o alternativă care permite tranziția către condiția normativă, și, prin urmare, este necesar să se organizeze, dintr-o perspectiva de dezvoltare, de către Stat.

În acest fel, el Philip Hall Coombs categorisește formele de educație în: educație formală, educație non-formală și educație informală, definind aceste concepte după cum urmează:

  • Educația informală a definit-o ca fiind: "un proces care durează toată viața și în cadrul căruia oamenii dobândesc și acumulează cunoștințe, abilități, aptitudini și moduri de discernământ prin experiența de zi cu zi și prin relația lor cu mediul lor înconjurător". Vârfurile performanțele, educației informale se găsesc cel mai bine reflectate în "hobby"-uri.
  • Educația non-formală sau "Sistemul educational non-formal a definit-o ca fiind: "orice activitate de învățământ organizată, sistematică, educativă, desfășurată în afara cadrului sistemului oficial în afara sistemului educativ formal, menită a facilita anumitor subgrupuri specifice din rândurile populației fie persoane adulte, fie copii, anumite tipuri de cursuri.
  • Educația formală sau "Sistemul educational formal" a definit-o ca fiind: "sistemul de învățământ maxim instituționalizat, cronologic graduat și ierarhic structurat, care cuprinde tot parcursul dintre primii ani de școală elementară si până la ultimul an de universitate."

Coombs denumește într-un mod nedeslușit educație non-formală și educație informală, întreaga diversitate de procese educaționale extra-școlare situata in afara cadrului sistemului de învățământ reglementat, considerând de putina operativitate ca o singură expresie sa poata acoperi cu desemnarea ei, excesiva și diversificata amplitudine a sectorului educațional extra-școlar.

                                     

2.2. Istoria Națiuni industrializate

Potrivit lui Coombs, educația non-formală si educația informală, în țările industrializate este menită să compenseze și să completeze deficiențele din sistemul formal de educație, spre a satisface:

  • Mobilitate a forței de muncă; convertirea de persoane ne-angajabile, în persoane angajabile.
  • Îmbunătățirea și îmbogățirea calității vieții; îmbunătățirea și îmbogățirea calității timpului liber repausului.
  • Actualizare/ Capacitare continuă în favoarea productivității
                                     

2.3. Istoria Națiuni în curs de dezvoltare

Datorită caracteristicile lor distincte, națiunile în curs de dezvoltare folosesc educația non-formală ca pe un mijloc de a compensa lipsa unei baze solide a sistemului de învățământ, cu concentrarea atenției înfocată pe acele persoane care nu au accesat vreodată sistemul de învățământ, sau, pe a acelora care, la vremea lor, au dezertat.

                                     

2.4. Istoria Antonio Colom

Antonio Colom a propus ca mod de analiză și de distincție între educația formală și educația non-formală, ideea de complementaritate și de continuitate. Distincția între cele două tipuri de educație "nu depinde de nici o variabilă pedagogică, fiind, în orice caz, cea care cel mai mult servește discriminării ambele tipuri de educație."

                                     

3. Obiectivele educatiei non-formale

Obiectivelor educației non-formale, se pot introduce într-o listă, de forma următoare:

  • Programele sunt adresate către persoane de diferite vârste, gen, statut social, rasă, etc
  • Transmiterea de cunoștințe de bază și de competențe abilitați necesare comunicării și integrarii în societate.
  • Creare de programe educaționale care să încurajeze aptitudini, valori, competenți abilități și forme de organizare socială, capabile să prelucreze, sa promoveze si sa produc schimbarea și să acorde considerație satisfacerii necesităților existente.
  • Crearea de programe de capacitare care să ducă la creșterea oportunităților de angajare, pentru ca omul sa poată ajunge la situația de a-și îmbunătăți veniturile familiei și modificarea în tot mai bine a condițiilor de viață.
                                     

4. Factorii care influențează ca educația non-formală sa fie în vigoare

  • Școala a fost mult mai concentrată pe transmiterea de cunoștințe decât pe generarea "științei de a face", menținându-se complet străină de lumea activității lucrative, si este demnă de remarcat defazarea dintre ceea ce sistemele de învățământ produc în ce privește formarea profesională și cerințele de pe piața muncii. în fața unui astfel grad de ineficiență, educația non-formală s-a preocupat de crearea de programe pentru a solventa această deficiență.
  • Rentabilitatea investițiilor în educație, în comparație cu cele convenționale.
  • Criza clasicei școli contribuie, fără îndoială, la crearea mijloacelor, resurselor, inclusiv la crearea de instituții non-formale, pentru a completa, înlocui sau substitui educația convențională, în beneficiul vreunui determinat grup de indivizi public țintă.
  • Creșterea cererii de educație.
  • Toate modificările în jurul valorii de viața de familie, al ambientului de muncă, al mediului urban, împotriva marginalizării, etc, crează nevoi noi și diferite de necesități educative, si pe care trebuie să le acopere sistemul de educație non-formală.
  • Tehnologia informației și a comunicațiilor facilitează o învățare metodică și eficace, chiar si în afara cadrului instituției școlare, servind ca bază formelor de educație ne-prezentiale și potențează într-o enormă măsură auto-didactica asimilarea independentă.


                                     

5. Bibliografie

  • Trilla, J. et al. 2003. La educación fuera de la escuela. Ámbitos no formales y educación social. Barcelona: Ariel Educación.
  • Fuenzalida, V. 2005 Expectativas educativas de las audiencias televisivas. Buenos Aires: Norma; pp. 13–50.
  • Aparici, R. y Osuna, S 2010." Educomunicación y cultura digital” en Aparici, R. Coord. Educomunicación más allá del 2.0. Barcelona: Gedisa, pp. 307–318.
  • Delors, Jacques. La educación encierra un tesoro. Editorial UNESCO. México, 1996.
  • Ramírez, Grajeda Beatriz, Anzaldúa Arce Raúl E. Formación y tendencias educativas. UNAM-Azcapotzalco. México, 2002.
  • Martín Barbero, J. 2001 La Educación desde la comunicación. Buenos Aires: Norma.
  • Suárez Díaz Reynaldo. La educación. Editorial Trillas. México, 1980.
  • Prieto, Figueroa Luis Beltrán. Principios generales de la educación. Monte Ávila Editores, C.A. Caracas, Venezuela, 1985.
  • Consejo Nacional para la vida y el trabajo. Innovación para la educación y la capacitación. Miguel Ángel Porrúa Editores. México, 2004.
  • Torres Martín César, Pareja Fdz. de la Reguera José Antonio. La educación no formal y diferenciada. Editorial CCS. Madrid, 2007
  • Sarramona Jaume, Vázquez Gonzalo, Colom Antoni J. Educación no formal. Editorial Ariel Educación. Barcelona, 1998.
  • Bolaños, Martínez Víctor Hugo. Compendio de historia de la educación en México. Editorial Porrúa. México, 2002.
  • De Oliveira, I. 2010." Caminos de la educomunicación: utopías, confrontaciones y reconocimientos” en *Aparici, R. Coord. Educomunicación más allá del 2.0. Barcelona: Gedisa, pp. 151–170.
  • Prieto Castillo, D. 2010." Construir nuestra palabra de educadores” en Aparici, R. Coord. Educomunicación más allá del 2.0. Barcelona: Gedisa, pp. 27–40.
  • Buckingham, D. 2008. Más allá de la tecnología. Aprendizaje en la era de la cultura digital. Madrid: Manantial; pp. 222–229.


                                     

6. Alte referințe

  • Corchón Álvarez, Eudaldo, La escuela en el medio rural, Ed. Davinci, 2005.
  • Trilla, Jaime, La educación fuera de la escuela, Ed. Planeta, 1985.
                                     

7. Legături externe

  • Educación no formal, sitio digital Conocimientos.
  • Quelle education à lépoque de la mondialisation?: Education formelle, non formelle ou informelle, espacio digital ForumEduc.
  • Entrevista aprendizaje situato
                                     
  • au început să facă distincția între educație formală oficială educație non - formală semi - oficiala și educație informală neoficială nouă clasificare
  • personale și profesionale a tinerilor artiști și a unei platforme de educație non - formală Istoria StudentFestului a început în anul 1992, iar de la an la
  • Universitatea din București pe Facebook Start UB - Platforma de educație non - formală a Universității din București Media UB - Știrile Universității din
  • drept misiune promovarea artei teatrale lirice, dramatice și a educației non - formale pentru toate categoriile de public. A fost fondat în 1979 de către
  • Eliminarea Violenței asupra Femeilor începând din 2011. Proiect de educație non - formală a tinerilor asupra stereotipurilor de gen One Europe Many realities:
  • personală și profesională au vizitat OK Center, primul centru de educație financiară non - formală din România, cifrele depășind estimările inițiale, de 10.000
  • artă și muzică 1 oră de religie 1 oră de educație civică 1 oră de tehnologie 2 ore de 1 în clasa a 8 - a educație fizică. În plus, școlile pot adăuga 1 sau
  • 234 pagini, Editura BMI Publishing, 2014, ISBN 978 - 606 - 93320 - 8 - 5 Analfabetism Alfabetizare Metoda de învățare RICAR Docimologie Educație non - formală
  • section sunt adesea utilizați adesea pentru a descrie aceste entități non - municipale, care pot varia considerabil în mărime și izolare geografică.